vineri, 29 mai 2009

Curtea mea - intre refugiu si pasiune

Atunci cand ne-am mutat la tara, acum aproape 8 ani, am facut acest gest din instinct... Veti rade... da, din instinctul de conservare.
Va rog sa va imaginati, nu e greu, un turn cu 11 etaje, inconjurat ad literam de strazi din toate partile, pe de o parte tramvaiul, autobuzul... pe cealalta stadionul... deasupra copii mici, in stanga manele si in dreapta muzica lautareasca, in bucatarie- din cand in cand gandaci...
Etajul 10.
De jos din interiorul unui taxi zilnic se aude muzica cand nu e meci, desigur.
In fata blocului 3-4 locatari , mereu aceiasi beau bere fumeaza si se iau de femei... dimineata siringi de "unica" folosinta pe casa scarii...
Va veti intreba daca am stat cumva in mahala. Ei bine nu . Am stat in centru , asa zisa zona 1 imobiliara.
Dincolo de toate acestea, privelistea era minunata, aerisita nu aveam blocuri in fata geamurilor, doar o minunata priveliste spre un cartier de case cu dichis , vechi dar aranjate.
De dimineata pana seara aveam mult soare in casa , apartamentul fiind orientat spre sud aveam lumina inclusiv in baie .
Seara uneori ne plimbam prin cartierul de case, privind cu jind la gradinile lor mititele pline de flori, visand la o casuta la curte cu flori si pomi fructiferi... Dar nu ne-am facut niciodata planuri.
Pusesem candva apartamentul in vanzare, dar nimic, etajul 10 isi spunea cuvantul.
Desi eram cuprinsi de o neliniste interioara legata de conditiile sublime in care traiam ne multumeam sa oftam nemultumiti la fiecare galagie sau lift stricat...
Undeva in adancul fiintei noastre inlantuite un gand, un vis palpaia ca o flacara de lumanare "poate, cine stie, om pleca odata de aici".
Probabil ca multi sunt nemultumiti de viata pe care o duc, dar cu siguranta ca nu isi pun problema unei schimbari drastice in stilul de viata ci pur si simplu isi continua viata incercand din greu sa-i faca fata .
Dar iata ca la un moment dat o schimbare din viata noastra de familie ne-a determinat sa constientizam realitatea mai mult decat poate am dorit-o noi...
A venit bebe...
Am inceput sa renovam casa cu nadejde, cum sa vina bebe in casa nezugravita de cine stie cand...
Am amenajat camera micutului si am trecut la restul casei dar ca sa aveti o imagine mai completa trebuie sa va descriu decoratiunile "minunate" ce impodobeau peretii casei noastre: in primul rand zugraveala era in calciu cu praf de mica din acela stropit- smuls sau cum s-o fi numind modelul, ca era tare tepos si plin de praf, in al doilea rand pe colturi, pe mijloc, pe margini si pe tavan mai ales zaceau niste impletituri din gips peste care tronau niste amorasi ingalbeniti de praf si trecerea vremii... pe hol aveam peretii imbracati cu niste placi din gips maro menite sa imite lemnul care aratau mai repede a placi de teracota , pe boltita de la intrarea in hol ranjeau doi lei ... te simteai ca in pestera , picturile lupestre mai lipseau si puteam declara apartamentul piesa de muzeu... A fost un chin demontarea decoratiunilor .
Exact in mijlocul acestor manopere executate desigur de sotul meu si de mine primim un telefon de la agentie, agentie care pastrase apartamentul nostru trei ani in evidente... "Mai e valabil anuntul?"
Am fost total surprinsi... nici macar nu am prea avut timp sa ne mai gandim... intr-un sfert de or telefonul suna din nou , intrebarea s-a repetat si parca un fior de aer rece m-a cuprins... am raspuns afirmativ... mai aveam doua saptamani si un pic pana la nastere si ma intrebam in inima ce vom face? oare e bine, oare nu gresim plecand tocmai acum?
Surprizele au continuat. In urma raspunsului meu agentul imobiliar m-a intrebat daca poate sa imi faca o vizita cu potentialul client...
Au venit... i-a placut ceea ce ne placea si noua- lumina , deschiderea ....I-am povestit despre planurile noastre de amenajare si parea ca e incantat...
Dupa ce au plecat , pe seara am discutat cu sotul meu ce vom face in eventualitatea ca vom vinde... Ne gandeam sa ne retragem intr-o zona mai linistita , intr-un bloc cu patru etaje la etajul unu eventual... Dar trebuie sa spun ca eram un pic speriati ... schimbarea brusca de planuri ne-a speriat un pic , unde vom sta ce vom face...dar daca e doar o ispita si nu trebuie sa plecam... dar cum ar putea sa fie bine sa ramanem ? muzica, mizeria tramvaiul, lipsa spatiului de joaca, ce va vedea copilul nostru zilnic ? ce va invata?
Da e bine sa plecam dar unde?
Pentru a fi siguri totusi de voia lui Dumnezeu am facut cu sotul meu o conventie... sa punem un pret foarte bun, pe apartament si daca e sa plecam se va vinde asa cum e, daca nu ramanem...
Cei de la agentie au vociferat... dar clientul a fost foarte hotarat, incat m-am trezit cu el la usa .
Ne-a intrebat de pret si ne-a spus ca e hotarat sa il cumpere ...
I-am spus pretul si a acceptat , desi i s-a parut cam mult .Ne-a dat un avans sa facem cadastru si ne-a rugat sa facem totul cat mai repede ca in cel mult doua saptamani sa se mute ...
Imaginati-va dragii mei ca am inceput sa sortez si sa impachetez la lucruri. Urma sa nasc si nu stiam daca voi mai putea sa tin socoteala lor.
O parte din lucrurile noastre si cele ale lui bebe le-am dus mamei, unde urma sa stam pana gasim ceva, iar restul la tatal sotului meu...
In ziua in care am mutat ultimele lucruri si le-am dus la mama m-am internat la spital iar a doua zi am nascut.
Am cautat apoi (mai mult sotul) un apartament in zonele pe care le-am preferat noi dar nu am gasit ceea ce ne doream , tot galagie, tot muzici , igrasie si prapad... atunci sotul meu s-a gandit ca cel mai sigur si mai sanatos e sa ne mutam la curte... nimic nu e mai placut si mai natural decat o casa pe pamant cu curte de jur-imprejur cu pomi si iarba, cu flori si gradina de legume...si m-a intrebat daca sunt de acord... cum sa nu fiu, era visul meu din copilarie pe care insa nu indrazneam sa-l visez, am locuit mereu la bloc si nu se intrevedea nici o schimbare in viitorul meu.
Am cautat incoace si incolo pe unde am stiut si in cele din urma dupa o luna de cautari ne-am hotarat la curtea in care stam acum.
Nu era mai nimic in curte decat casa batraneasca si vita de vie.
Pe sotul meu l-a impresionat terenul aproximativ patrat si pe colt, proaspat sapat.
Casa arata acceptabil , avea o veranda cu coloane si arcade proaspat varuita. N-am vazut-o inauntru la inceput .In curte inflorisera zambilele albastre si ciresul... sotul parea ca se simte acasa. Am hotarat sa o cumparam.
Cand am reusit sa o luam cu precontract, am intrat prima data in curte ca stapani si am putut sa privim in tihna la ce tocmai achizitionasem... abia acum prin prisma iminentei mutari am inceput sa cercetam mai cu atentie casa. La o a doua privire casa desi frumusica pe afara ne-a cam dezumflat cand am intrat in ea. Inauntru era prapad, nu avea sobe, sau alte surse de caldura, nu avea apa curenta, peretii crapati , pe jos denivelari in "podeaua" de balegar framantat cu paie,
Casa din chirpic, avea trei camere din care una holul de la intrare si o camara mica.Prin casa circulau niste gandaci mari si negrii care merg incet , inofensivi dar infiorator de urati . Iar dupa ce ne-am mutat am constatat ca prin pereti alerga multime de soricime.
Cu toate acestea la prima vizita nu ne-am speriat pentru ca gandeam ca vom face alta casa noua in curte si nu vom locui in cea veche prea mult.
A urmat o luna incheiata in care sotul s-a mutat acolo iar eu veneam la 2 zile sa il ajut sa renovam cat de cat casuta caci voiam sa ne mutam. Am mancat cea mai buna salata din viata mea, in acea perioada , salata cu iz de libertate... fiecare respiratie era ca o usurare, desi ne era tare greu caci nu puteam duce nimic acolo din pricina mizeriei si la lighioanelor din casa si ne chinuiam cum puteam. Mancam mai mult hrana rece, salate de stevie si salata verde, ceapa verde si branza ... Afara era frig , inauntru si mai frig .Era acea perioada din an cand e mai frig in casa ca afara adica in aprilie. Infasuram pe bebe in paturi si dai si zugraveste si repara si fa curat... Am luat hidrofor; am tras apa in casa; am pus boiler ; am facut in camara baie si pe micul holulet din fata ei bucatarie; am pus un strop de gresie si faianta in baie ce ne ramasese de la apartament, am facut cat de cat curat , am placat cu polistiren pe dinauntru pentru a reduce pierderea de caldura si ne-am incalzit cu caloriferul; am sapat o mica hazna in spate si am reparat si wc -ul din curte... si ne-am mutat cu toate lucrurile gramada peste noi. Am cumparat materialele pentru casa cea noua (caramida, fier, ceva scandura si balast, ) iar in primavara anului urmator am inceput constructia.
Din centrul orasului pana la noi in curte faceam pe atunci cam 20 de minute...
Poate ca mutatul la tara e solutia unui trai mai bun , dar depinde foarte mult si de om, ce considera el un trai mai bun.
In sat avem doar strictul necesar, pentru restul trebuie sa intram in oras ....
Dar gradina, aerul, casa mult mai spatioasa, locul sigur si curat de joaca, fructele si legumele proaspete , linistea care insoteste de obicei viata la sat sunt de fapt motivele pentru care orcine ar trebui a opteze pentru a-si conserva sanatatea si a se feri de stres.
Viata la tara are si ea neajunsurile ei. Nu poti trai din agricultura, trebuie sa ai un serviciu, nu le poti avea pe toate, e important ce alegi... Dar sa nu va faceti iluzii, la curte e mai mult de munca, esti mult mai obosit seara cand te asezi in pat , si cu toate acestea tot merita caci exista si satisfactii reale. Bunaoara comparati culegerea primei rosii cultivate de tine in propria gradina cu obtinerea unui pret la oferta de rosi turcesti la supermarket; sau: o curte in care copii se joaca linistiti versus trotuarul plin de excremente de catel rasfatat din fata blocului; sau: un cer plin de stele in miez de noapte incremenit in betia unui cantec duios de mierla sau privighetoare contra petrecerii cu manele de la apartamentul de desupra ... Nu se compara! si orice om normal care mai are un strop de luciditate va prefera, va visa, va nazui ca intr-o zi sa se elibereze si sa traiasca in liniste si in armonie cu natura.
Cand ne-am mutat la curte, in primul an, am plantat pomi fructiferi, si trandafiri urcatori, la poarta.
Apoi am scos o parte din vie si am facut gradina de legume... Am adus flori din vecini , de la mama si de oriunde s-a ivit ocazia . Am plantat arbusti fructiferi si am inceput lupta cu buruenile.
Dintre toate lucrurile pe care le-am facut in acest loc, lucrul cu pamantul mi-a dat cele mai mari satisfactii.
Incetul cu incetul curtea s-a transformat de-a lungul anilor oferindu-mi in permanenta prilej de bucurie si relaxare .
Iar daca instinctul m-a scos din orasul pe atunci inca suportabil, ca pe un soarece de pe vasul care se scufunda , apai gradina aceasta aproape salbatica si plina de gazute si buruieni m-a facut sa imi traiesc viata cu pasiune... pasiune pentru ceea ce fac , pentru natura care ma inconjoara .
E atat de reconfortant sa stii ca nu esti discriminat in munca pe care o depui ca atat cat investesti in ea cel putin tot atat de mult primesti inapoi- daca nu mai mult- inmultit cu dragostea pe care o ai. Si asta pentru ca Seful acestui serviciu, e cel mai bun si bland patron, El da roada la vreme si ploaie si peste buni si peste rai , nu judeca si nu pedepseste, iar cand e vorba de rasplata intoarce inmiit... Acesta e lucrul cu pamantul, aceasta este convietuirea cu natura , slujba cea mai de pret caci patronul tau si de alfel singurul patron e Dumnezeu.
Dragii mei , a dori apropierea de natura , a nazui la eliberarea de lume si de stresul ce o insoteste este strigatul disperat al sufletului care doreste sa se apropie de Dumnezeu, de lucrurile simple si curate.
Cine nu pleaca urechea la vocea subtire a sufletului sau la timpul potrivit s-ar putea sa -si piarda linistea pentru totdeauna... A trai inseamna a respecta viata in toate formele ei , a trai nu e un simplu gest ci e un Har ... si ca orice Har trebuie valorificat. Traiti-va viata cu pasiune si cu grija caci este cel mai mare dar, faceti tot ceea ce va sta in putinta sa va eliberati de stres si tot ceea ce este artificial in ea... Apropiati-va de natura!Luati pamant in mainile dumneavoastra si framantati-l bine, veti simtiti grija si dragostea lui Dumnezeu pe pielea dumneavoastra!




5 comentarii:

  1. ce frumos ai povestit, abia astept urmatoarele postari

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru noul blog!
    Ati facut alegerea cea mai buna. Si rezultatele nu au intarziat sa apara.
    Va doresc multa sanatate si putere de munca.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, este evident ca a fost voia lui Dumnezeu! Sunt complet de acord cu tot ceea ce ai scris -si frumos ai scris -, strigatul disperat al sufletului il aud de cand ma stiu, dar sunt singura cu acesta, familia mea are alte nevoi si iata ca ma supun majoritatii...Voi urmari cu bucurie si drag si acest nou blog al tau, neascunzandu-ti nadejdea ca intr-o buna zi, poate,totusi...Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumoasa povestea si ai inceput cu dreptul noul blog! Merita o descriere asa frumoasa viata la tara si merita si site-ul tau un inceput care sa nu fie abrupt!

    Sa fie intr-un ceas bun si sa te bucuri de el!

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna seara si bine te-am gasit.
    Citindu-ti povestea,m-am dus cu gandul la mine si familia mea,asa cum eram anul trecut prin Martie-Aprilie.Tot cu o casa la tara cumparata,si tot din chirpici,stand de dimineata pana seara sa renovam ,iar baiatul meu(atunci in varsta de 5 luni) infasurat in paturi in masina si cu motorul pornit ca sa ii fie cald.
    Intr-adevar , este minunat la tara.Si noi am fugit de mizerie si galagie,de muzica la maxim ascultata in miez de noapte de la etajul 8 al blocului in care locuiam, si de praf si poluare,loc in care categoric nu doream sa ne crestem copilul.
    Acum avem iarba,pomi si,vorba ta legume pe care am satisfactia sa le cultiv eu.
    Iti doresc o viata minunata in continuare alaturi de familia ta cea frumoasa.

    RăspundețiȘtergere