Mutatul la tara -intre moda si constientizare

Probabil ati observat ca lumea a inceput sa fie cuprinsa de o adevarata febra a migratiei catre zona rurala din imediata apropiere a oraselor mari. E ca un exod.
Probabil ca stiti si cum se numeste aceasta moda , cuvant pe care nu am sa-l pomenesc, deoarece am ceva retineri in folosirea cuvintelor din limbi straine in vorbirea neaosa.
Nu voi pedala prea mult pe acest subiect discutat de altfel cu ardoare pe multe bloguri. Ceea ce doresc sa exprim este doar parerea personala despre aceasta realitate a zilelor noastre alaturi de cateva indemnuri de suflet.

Din pacate, multi se muta la casa nu pentru ca iubesc sau prefera viata la sat cu toate traditiile , obiceiurile si neajunsurile ei, nu pentru ca vor neaparat sa sape pamantul sau sa creasca pasari, dovada este rata de parasire si paraginire a satelor romanesti, ci pentru ca orasul nu le mai poate satisface nevoile... nevoia de spatiu , de intimitate si chiar de libertate in sensul de" fac ce vreau pe proprietatea mea".
Asist cu tristete la asa-zisa modernizare a vietii la sat , o emancipare daunatoare in care traditiile autentice si obiceiurile care fac din viata la tara ceea este ea in esenta, pierd tren pe zi ce trece...
Vad vile ridicandu-se in soare cu tabla stralucind in culori care mai de care, jeep-buri alergand pe strazile mititele cu viteza luminii...
Si cu cat mai inalt castelul "de clestar " cu atat mai dichisita si mai scumpa gradina... cu plante exotice si alte cele intretinute din greu cu instalatii de curent si irigare...
Poate va ganditi ca e o urma de invidie... nu , pentru ca nici eu nu m-am smerit sa locuiesc in casa batraneasca cu podea de balegar... nu, e tristete.
Viata mondena cu toate ale ei, lux, mofturi si pretentii a cuprins viata la sat si a coplesit-o...
Nu sunt impotriva progresului ci pur si simplu un pic conservatoare. Ceea ce merita conservat, pretuit si iubit la sat a inceput sa se stinga. Nu mai e la moda sa te imbraci in straie taranesti nici macar la sat.
Bunaoara un exemplu: in vremea copilariei mele mergeam la bunici si de Mosi se imparteau strachini si ulcele de lut impreuna cu linguri de lemn alaturi de bucatele randuite. Acum vasele sunt din portelan chinezezc de o calitate dubitabila ca sa nu mai vorbim ca nici macar frumoase nu sunt, dar sunt ieftine... Am primit si eu in satul meu o data un blid de lut ars mai mare, pe care il iubesc nespus si am intrebat si eu de ce nu s-a pastrat acest obicei... "apai s-au scumpit oalele de lut si nu numa , dar nu se mai poarta , nu mai mananca lumea din strachini de lut, s-a modernizat acum".
Poate ca nu intelegeti de ce aceste ganduri...
Traiesc de ceva timp la sat si am incercat din rasputeri sa ma acomodez cat mai mult in inima lui dar am constatat cu tristete ca sablonul dupa care doresc sa ma modelez este contrafacut. E o imitatie grosolana... si de ce ? pentru ca la randul lui satul incearca sa se integreze, sa se transforme in oras... Oamenii au vandut terenurile agricole... nimeni nu mai lucreaza pamantul decat cei care au suprafete mari si utilaje, si deci si monopol la produse. Au vandut vacile si au taiat pasarile daca nu ai pamant sa faci graunte cu ce sa le cresti... si-au luat masini si lucreaza in orasele din apropiere. Putini se mai incumeta sa isi injghebeze o mica afacere in domeniul agricol... ici colo cate o mica ferma de pasari sau, cine stie, solare pentru cultivarea legumeror timpurii...
Astfel ca eu am ajuns sa ma integrez intr-un vis care nu prea mai exista .
Inainte satul era mai intai de toate o comunitate de suflete, toate pentru unul si fiecare pentru toti; toate prezente in Biserica si toti prezenti pe camp la lucrul pamantului, dar acestea nu mai sunt acum la moda.
Am avut ieri dimineata o discutie trista cu o vecina de-a mea...
Ca majoritatea consatenilor mei, a vandut o parte din pamantul pe care il avea si in consecinta s-a apucat de renovat casa si curtea(mai exact copiii dumneaei s-au apucat).
-Buna ziua vecina ce mai faceti? intreb eu de pe balcon pentru ca am observat ca m-a zarit.
-Ce sa facem , cu treaba, uite ca ma uitam aseara pe cer si era asa de innorat de am crezut ca o sa ploua tare, dar nu a plouat .
-Da a stropit nitel, tot mai bine decat arsita, zic eu.
-Da e bine, dar trebuie sa ploua vecina, ca nu se mai face nimic pe nicaieri , bagi mana in crapatura asa e de uscat... ne pedepseste Dumnezeu ca s-a inrait lumea asta de tot, zice ea.
-Poate o sa ploua la noapte si maine (duminica), zic eu scrutand adancul cerului cautand parca niste nori mai amenintatori...
Mai bine maine sa nu ploua ca e si baiatul liber si a chemat si niste prieteni de-ai lui si vor sa termine gardul. Ce sa facem , ca nu avem cand, si dureaza prea mult ... eu mai ma rog dar asta e ei lucreaza nu pot sa stea degeaba ...
Ne-am luat la revedere, si m-am gandit ce bine ar fi sa ploua , chiar si maine numai sa ploua si chiar daca pacatele si negrija noastra au covarsit milostivirea Bunului Dumnezeu.
Spre seara a fost furtuna grozava si a plouat torential, m-am bucurat ca un copil pentru fiecare picatura ... si ma gandeam ca a ascultat Domnul rugaciunile robilor lui caci de Inaltare in biserici preotii s-au rugat pentru ploaie...
Cu durere in inima spun ca satul romanesc merita salvat , si nu de cei veniti care doresc sa se modernizeze viata la tara ci de sine insusi.
Acolo in sine este cea mai mare amenintare . Oameni lui au inceput sa renunte la obiceiurile lor din totdeauna.
Ceea ce vreau sa subliniez in acest articol nu eate de fapt desacralizarea vietii rurale ci faptul ca cei care doresc sa se mute la tara sau chiar reusesc sa o faca ar trebui sa incerce sa o faca in cunostiinta de cauza, mutatul la tara nu e o telenovela , nu e ca in filme... este de fapt , sau ar trebui sa fie o reintoarcere la origini , un drum catre simplificarea vietii cotidiene , o calatorie spre interiorul fiecaruia in dorinta de a se lipsi si mai ales curati de necesitatile induse cu care ne-am obisnuit sa traim ca si cu o a doua natura... Sufocarea de la oras nu este atat fizica cat sufleteasca . Ne-am obisnuit sa traim dupa reclame si mode . Facem si suntem ceea ce ni se spune, ca la comanda.
Cand descinzi in batatura subit devi proptriul tau sef si trebuie sa gandesti , si mai rau trebuie sa simti ce sa faci adica n-o sa vina nimeni sa-ti mai spuna nimic doar daca esti impatimit si drogat de media vei incerca sa aplici automat in continuare ceea ce ti se induce...
Ar trebui sa ne trezim . Ar trebui sa ne trezim la Viata.
Sa lasam orasul cu toate ale lui, moda, media si pretentiile si sa redevenim firesti, asa cum ne-a creat Dumnezeu cu respect si dragoste fata de El si fata de ceea ce este in jur.
Stiu ca e greu sa innoti impotriva valului... si umilitor uneori . Dar ar trebui sa ne smerim.
Sa rabdam si sa cautam sablonul original, sa incercam daca am ajuns aici sa reinviem traditia , sa cultivam pamantul, sa crestem animale, sa traim sanatos si in comuniune cu natura, sa incercam sa respectam pe cat se poate ceea ce ne inconjoara. Caci motivul cel mai important pentru care fugim de oras ar trebui sa fie , desi ne e greu sa intelegem, dorinta de a ne apropia de Dumnezeu , ia ganditi-va! ce iubim noi mai mult si mai mult la satul romanesc? -frica de Dumnezeu a taranului roman , bunul simt, simplitatea si onestitatea, solidaritatea lui cu semenii sai, credinta lui ca tot ce are este de la Dumnezeu... si oare ce sunt acestea daca nu valorile morale pe care Biserica le propovaduieste de veacuri prin Evanghelie. Daca la oras il intalnim pe Dumnezeu aproape doar in Biserica, la sat avem inca sansa sa il mai gasim si in casele oamenilor... si in inimile lor ...
E tarziu, foarte tarziu, vremurile pe care le traim sunt pe sfarsite, dar Dumnezeu mai are inca fata intoarsa catre noi, sa cautam fratilor sa traim curat, sa traim frateste si in buna intelegere cu natura care ne inconjoara, ca mutatrea la tara sa nu fie un moft si sa nu fim prilej de sminteala pentru semenii nostri . Fiti constienti ca aceasta schimbare de mediu nu inseamna o viata mai buna in ceea ce priveste nivelul de trai in sensul lui modern , inseamna o asumare a unei calitati pe care cu greu o mai intalnim azi in practica si anume aceea de taran cu tot ceea ce se intelege prin aceasta...